În anul 2020 Ilie a mers în 7 drumeții montane de o zi și a parcurs în medie 13 kilometri cu 800 metri diferență de altitudine. Pentru un copil de 4 ani cu autism mi se pare fabulos. De-abia așteaptă să mai mergem pe munte. Își aduce aminte de popasurile când mâncam sendvișuri sau eugenii. Chiar dacă nu poate povesti, când a văzut un sendviș a spus: la munte!. La fel se mai întâmplă când primește câte o eugenie.
Anul acesta ne-am propus să continuăm drumețiile și până se mai încălzește afară mi-am propus să ne pregătim. Așa că am început să facem plimbări mai lungi în comuna noastră, cam de 6 kilometri în medie. Se cam supără dacă după 2 kilometri ne întoarcem acasă. Fiind zonă de câmpie diferența de altitudine este nesemnificativă. Însă mișcarea în natură, să simțim bătaia vântului sau câțiva stropi pe ploaie ne va face să fim mai pregătiți pentru munte.
În plimbările noastre ne uităm după avioane, aruncăm cu pietricele în bălți, studiem indicatoarele rutiere, alergăm pe distanțe scurte, cântăm, ne oprim pe margine când se apropie mașini, sărim ca broasca, ne oprim pentru poze, salutăm oamenii cu care ne întâlnim. A învățat să ocolească bălțile și zonele cu noroi. Îi place să meargă prin pădure și să se uite îndeaproape la copaci. Cred că i-ar place să fie pădurar.
A început să meargă singur (adică nu-l mai țin de mână). În general este atent pe unde merge, dar se întâmplă să se uite într-o parte când merge înainte. Așa că se mai împiedică de câte o creangă sau îi mai vine câte una peste șapcă. Eu sunt lângă el și dacă apar pericole îl fac atent la obstacol, îi cer să meargă pe cealaltă parte sau îl iau de mână. Înainte aveam parte de protest când îl luam de mână dar acum cere să meargă singur. Cu mașinile deja s-a obișnuit că după ce trec poate să meargă singur.
De anul acesta am adăugat rucsacul cu o sticlă de apă și un pachet de biscuiți. Ilie s-a obișnuit repede cu el. Cu această ocazie exersăm deschisul și închisul fermoarelor, atât la rucsac cât și la geacă sau bluză. Deschiderea și închiderea capacului de la sticla de apă pe care am învățat-o în terapie, acum le repetăm în opririle de hidratare. Urmează să învățăm să luăm în spate rucsacul singur. De dat jos se descurcă atunci când îl cer, dar mai trebuie variată cererea (deocamdată știe doar de Dă-mi rucsacul!).
Ca și în drumețiile pe care le-am făcut, este mai greu până te urnești să pleci de acasă, apoi o dată pusă roata în mișcare nu te-ai mai opri. Îți trebuie un pic de ambiție sau impuls să ieși din zona de confort. Sperăm că am reușit să-ți facem poftă la o porție de drumeție în natură, mai ales că s-a încălzit afară și natura a înflorit, a înverzit.