De ceva timp voiam să-l expunem pe Ilie la mersul cu mijloacele de transport în comun și la mersul cu altă mașină decât a noastră. El a mai mers cu metroul și era încântat, nu ar mai fi coborât. Am amânat momentul din cauza pandemiei, dar până la urmă ne-am făcut curaj. Primele întrebări care îți vin în minte sunt:
- în ce interval orar ar fi mai potrivit să mergem pentru că nu am vrea să fie aglomerat?
- cu ce mijloc de transport să începem: cu tramvaiul sau ar fi mai bine cu autobuzul?
- de unde până unde mergem?
- cât ar trebui să dureze călătoria?
Aveam în minte diverse scenarii, dar toate aceste întrebări parcă te țin în loc.
Urma o zi în care aveam două programări în oraș: de la 9 la 11 pentru evaluarea periodică (pentru Ilie: mă joc cu Diana) și de la 14:30 programul JSP (pentru Ilie: mă joc cu Delia). Între cele două programări prima opțiune care îți vine în minte este că am timp suficient să ajung până acasă, luăm masa și ne mai odihnim un pic. Dar de ce să pierd două ore pe drum?! Și mi-a trecut prin minte că ar fi momentul potrivit pentru mers cu tramvaiul sau autobuzul. Este o zi de joi, nu suntem în interval de aglomerație. De mâncat vom găsim noi ceva.
După ce am terminat joaca cu Diana, am plecat cu mașina să o parcăm cât mai aproape de următoarea programare. Am găsit repede un loc de parcare. Aveam de acasă un croasant și o banană. Ilie a ales croasantul. Apoi am mers să iau o cafea pentru mine și lui Ilie un biscuit cu ciocolată. Îți vine să-l mănânci cum mușcă cu dințișorii lui mici din biscuit și cum savurează fiecare firmitură.
Apoi am mers la un chioșc cu cartele, am luat o cartelă reîncărcabilă cu câteva călătorii. Am mers pe peronul stației de tramvai. S-a uitat la tramvai cum a venit, s-a uitat cu atenție când a oprit și s-a deschis ușile. Hai să urcăm! Și el nimic, parcă înghețase. Știind că tramvaiul nu așteaptă până se hotărăște să se urce Ilie, l-am luat ușurel pe sus. Din patru trepte a reușit să atingă cu un picior o singură treaptă. Ne-am oprit lângă o bară și un scaun care ne-a fost oferit de o doamnă. El nu reacționa în niciun fel. L-am întrebat dacă vrea să stea pe scaun. Nu a zis nimic. I-am zis doamnei că nu vrea să se așeze. Și a început tramvaiul să se miște încetișor dar cu mișcări ușor sacadate. S-a speriat un pic și a început să cânte. Așa reacționează când este stresat și vrea să se liniștească. Până la stația următoare s-a obișnuit cu mersul tramvaiul și se uita pe fereastră. La prima stație i-am atras atenția la cum se deschid ușile și a zis: coborâm! I-am zis calm că mai mergem cu tramvaiul și mai târziu coborâm. Nu a mai zis nimic și am mai mers vreo cinci stații în care el privea foarte atent afară. Am coborât fără probleme, am stat și ne-am uitat cum se închid ușile și cum se învârt roțile când pleacă tramvaiul.
Am mers pe peronul stației de întoarcere. Până a venit tramvaiul se uita la mașinile care se opreau și plecau de la semaforul de lângă stație. Sărea în sus de bucurie și de câteva ori a fluturat mânuțele. Când a venit tramvaiul, ne-am uitat cum se deschid ușile și a urcat pe picioarele lui în tramvai. De data aceasta m-am așezat pe scaun și l-am ținut în brațe. Ne-am uitat tot timpul pe geam și remarcam de fiecare dată când tramvaiul face stânga sau dreapta, când se oprește tramvaiul la semafor sau în stație. Am mers până la capăt. Mă gândeam dacă să mergem cu autobuzul înapoi sau să luăm tramvaiul. Nu știam cum ar fi mai bine, așa că l-am întrebat: vrei să mergem cu autobuzul sau cu tramvaiul? A ales tramvaiul. Așa că am traversat strada pentru a lua din stația de întoarcere tramvaiul.
Și a venit tramvaiul numai că nu era cel care ne ducea înapoi, trebuia să luăm alt număr. Îi explicam: uite a venit tramvaiul, se deschid ușile, oamenii urcă, se închid ușile și tramvaiul pleacă. S-a uitat la mine și mi-a zis: Vreau cu tramvaiul!
Uau! Dacă inițial nu voia să urce în tramvai acum avem cerere cu contact vizual și sărituri în sus de bucurie.
A venit și tramvaiul, a urcat bucuros și ne-am așezat mai în spate față de data trecută și în fața noastră aveam o ușă. Astfel puteam vedea mai bine când ajungem în stație și se deschid ușile, cum urcă și coboară oamenii. Tramvaiul era unul articulat și acum se vedea altfel când făcea curba la stânga sau la dreapta. A stat tot în brațele mele și am privit pe geam majoritatea timpului.
Ne-am plimbat vreme de o oră și jumătate. Nici nu ne-am dat seama când a zburat timpul. Mi-a plăcut foarte mult această zi petrecută împreună cu fiul meu și cu siguranță nu voi uita vreodată prima lui zi cu tramvaiul.