După prima zi cu tramvaiul nu am mai apucat să repetăm această experiență. Dar am reușit aproape săptămânal să folosim metroul sau autobuzul. Când aveam de mers în București alegeam o zi din săptămână în care să las mașina undeva aproape de metrou și de acolo să mergem cu metroul, iar în funcție de unde aveam treabă ne întorceam cu autobuzul. Ca timp cam tot acolo ieșeam. Diferența era cam de plus/minus zece minute. O dată a trebuit să o așteptăm pe mami vreo oră așa că ne-am dat cu metroul.
Când am ajuns la gura de metrou s-a oprit, s-a uitat la treptele care parcă nu se mai termină. Apoi a început să se uite în jur la oamenii grăbiți care ieșeau de la metrou. Și-a mutat privirea la mașinile care au început să meargă pe bulevardul de lângă intrarea la metrou. Apoi la oamenii care ne depășeau. Ilie înțepenise datorită mulțimilor de stimuli care îl copleșea. S-a mai uitat lung la scările care coborau. L-am încurajat să coboare și a început ușor câte o treaptă.
Am ajuns la casa de bilete, am luat bilet. Apoi am trecut de porțile de intrare și a s-a oprit să privească fluxul de oameni care ieșeau de la metrou. Am ajuns pe peron și bineînțeles era metroul în stație pe sensul opus. Dă-i muncă de lămurire că noi așteptăm la cealaltă linie. A fost mai agitat până a plecat metroul apoi ne uitam la tunel să vedem când vine metroul nostru. Și începe să se vadă o luminiță… A făcut ochii mari și când a văzut metroul a început să sară în sus de bucurie și să fluture mâinile. S-au deschis ușile și se uita în metrou. Nu dădea să urce. Așa că l-am tras ușor de mână: Hai să urcăm! A urcat cu o ușoară teamă. Examina tot în jurul lui. S-au închis ușile și metroul a plecat din stație. Se uita pe geam în stație cum toate rămân în urmă. Am intrat în tunel și când se uita în înăuntru, când afară.
Repede a învățat Atenție se închid ușile! și a început să spună după ce coborau oamenii în stație. A acceptat ușor să coborâm. Am mai stat un pic pe peron să vedem cum pleacă metroul și dispare în tunel. Apoi ne-am îndreptat spre scările rulante. A învățat repede să facă pasul pe scările rulante dar de fiecare dată este surprind de formarea treptelor. Nu se poate să nu nimerească măcar un picior între trepte. La terminarea scării rulante mai avem de exersat. Dă să facă pasul de trecere, dar tot timpul este surprins piciorul de sprijin de capătul scărilor.
Prima dată cu autobuzul a avut nevoie de un impuls la urcare. Acum când se deschid ușile, cum dă să urce. Avem de învățat să aștepte să coboare călătorii. De fiecare dată am avut loc pe scaun și majoritatea timpului s-a uitat fascinat pe geam. Când ajungeam în stație se uita cum se deschid ușile, apoi cine coboară și cine urcă. A recunoscut când am ajuns la Obor: Trecem pe lângă pasajul Obor! Știe numele la toate pasajele prin care trecem sau când trecem pe lângă ele.
Înainte să ajungem cu autobuzul în stație era coadă de mașini la semafor. Noi ne-am pregătit din timp să coborâm. El era nerăbdător să coboare și a început să plângă că nu se deschid ușile. I-am explicat că ușile se deschid când ajungem în stație și că așteptăm la semafor care acum este roșu. Eh, mai avem și acest lucru de exersat. Plus așteptat autobuzul, acesta nu vine la fel de repede ca metroul. Va mai trebui să luăm autobuzul și din stații cu mai multe linii, să așteptăm un anumit număr de autobuz.
Ilie s-a obișnuit să meargă cu mijloacele de transport, însă mai avem de lucru. Iar pentru aceasta mai avem nevoie de exercițiu. Sperăm să reușim ca măcar săptămânal să folosim mijloacele de transport în comun.