Diversele probleme apărute ne-a făcut să amânăm debutul pe munte în acest an. De-abia pe 21 august am reușit să ne organizăm și să plecăm dis de dimineață spre Cheia. Iustinei i s-a accentuat o răceală care o încerca de ceva vreme și a rămas acasă cu mami. La ora 6 eram deja în mașină gata să plecăm. După fix două ore am parcat la Cabana Muntele Roșu. Am scos o păturică și am luat micul dejun. Apoi am pornit spre Cabana Ciucaș. Poteca urcă și coboară până ajungem în Valea Berii. Nu știu de ce se numește așa valea asta pentru că pârâiașul care străbate valea este cu apă plată. Apoi am urcat pe drumul care duce până la cabană.
Am ajuns la cabană, ne-au așezat la o masă și am scos punguța cu eugenii. Ilie a luat un pic și apoi a plecat la un mic tobogan. Când a văzut toboganul s-au activat resurse nebănuite. Parcă aterizase acolo și nu a urcat până la cabană. După ce s-a dat de multe ori, a terminat eugenia, ne-am mai hidratat și apoi am plecat spre vârf.
Câteodată la urcarea pe pietre se lasă pe spate atunci când mă simte în spatele lui. Știe că sunt acolo pentru a-i oferi ajutor, însă trebuie să-mi schimb poziționarea față de el pentru a-l determina să urce singur. Îl încurajez să pună mâna pe stâncă și să se ajute și de mâini atunci când este necesar. Îmi place că a început să-și dea seama unde să pună piciorul pentru a urca mai ușor.
Din când în când ne oprim să culegem afine. Sunt mici și acrișoare. I-am dat Ilie să le ia din palma mea. I-am zis că sunt afine, fructe de pădure. Îi place iaurtul cu fructe de pădure. Apoi i-am arătat o afină să o culeagă el și să o mănânce. Și a făcut acest lucru. Până acum nu reușisem să-l fac să culeagă ceva să bage în gură.
Ușurel-ușurel am ajuns pe vârf. Ne-am oprit pentru câteva fotografii, apoi am început să coborâm pe alt traseu. Eh, acum începea partea cea mai grea. La munte este mai grea coborârea decât urcarea. A alunecat pe iarbă și apoi am alunecat și eu, dar am reușit să ne ținem pe picioare. S-a speriat și a început un tantrum. Calm, am vorbit cu el și l-am făcut atent unde să calce. Chiar dacă era supărat, a reușit să fie atent pe unde calcă. Poteca este de o persoană și e un pic mai greu să mergem amândoi, de obicei merg eu înaintea lui și-l țin de mână. Când panta este mai domoală am început să-l las să meargă singur.
Ne-am oprit la un popas de o gustărică și un supliment de afine. Apoi ne-am continuat drumul. Peisajul este foarte frumos. Nu-ți vine să-ți mai iei ochii de la stânci. De pe munte ne uităm cât de departe putem vedea.
La un moment dat am trecut pe lângă un grup care făceau o pauză de masă și Ilie le-a urat poftă bună! Mai aproape de cabană, patru tineri erau întinși pe iarbă unul lângă celălalt. Ilie le-a zis: Somn ușor!
Când am ajuns înapoi la cabană s-a dus spre locul unde era toboganul. Acesta nu mai era acolo și l-am simțit că a început să devină neliniștit. I-am zis să căutăm toboganul. Era un pic mai încolo în dreptul altei mese. S-a bucurat enorm și iar a început să se dea pe tobogan. Ne-am oprit la un suc și apoi ne-am continuat drumul.
Poteca marcată coboară abrupt. Am reușit să-l fac atent unde să pășească și să coborâm încet. Până acum mergeam eu în față și el se sprijinea de mine. Acum am reușit să-l fac să fie atent la picioare și să apeleze mai puțin la sprijinul meu. Mai avem mult de lucru la coborârea abruptă, dar important este că am început.
Am ajuns la mașină și ne-am oprit să luăm masa. Am mai zăbovit un pic și apoi am plecat înapoi spre casă. Mă așteptam ca Ilie să adoarmă repede având în vedere că am parcurs 15 kilometri cu o diferență de nivel de 1000 metri. Dar a fost atent la drum și a ațipit doar vreo zece minute. Când am ajuns acasă, el era cel mai vioi. Mă bucur că am reușit să ajungem la munte și să mai exersăm partea de urcare pe pietre și coborârea pantelor abrupte. Sper să mai prindem zile fără ploaie și să mai putem merge la munte.