În concediu la munte

Simt că viața noastră este pe repede-înainte. Timpul trece foarte repede. Majoritatea zilelor sunt planificate de dimineață până seara. Pentru sfârșitul săptămânii ne dorim să terminăm ce n-am apucat să facem în timpul săptămânii. Dar din cauza oboselii nu apucăm să mai facem mare lucru. Și de-odată te trezești că vine concediu și trebuie să-l planifici și pe acesta. Știi că vine o bulă de oxigen în care să-ți mai încarci bateriile epuizate.

Anul acesta s-a nimerit ca eu și fratele meu să ne începem concediu pe 5 iulie. Apoi tot stând de vorbă ne-am hotărât să petrecem măcar câteva zile împreună undeva la munte. Ne-am hotărât să fie undeva prin zona Zărnești. Sora mea s-a decis să ni se alăture împreună cu mama. Am găsit o pensiune în Bran în care să încăpem cu toții, în total 16 persoane.

Înainte de a pleca la drum cu un copil cu autism prin cap îți trec tot felul de întrebări la cum o să fie, cum o să reacționeze. Oare o să ne tihnească, o să ne putem odihni? O să fie bine având în vedere că o să fim mulți? Cum o să suporte locurile noi pe care vrem să le vizităm? Eh, vom trăi și vom vedea. Oricum nu ai cum să știi dinainte. Așa că am plecat într-o dimineață devreme cu ceva griji dar și cu o doză de optimism.

Prima oprire a fost la Bușteni la Mănăstirea Caraiman. Un loc minunat care ne încarcă cu energie și liniște sufletească. Peisajul este superb. Nu ne-am sătura niciodată de acest loc și parcă nu am mai pleca de acolo. Ne-am întâlnit și cu familia fratelui meu și toți zece ne-am pornit spre cascada Urlătoarea. Traseul nu este lung, nici dificil, numai bun pentru persoanele care nu prea fac mișcare. Urcăm ușor pe un drum cu pietre pe lângă râu, apoi urcăm prin pădure. Mergem ușurel și savurăm fiecare priveliște. Din când în când ne mai oprim să ne hidratăm și să ne mai odihnim. La un moment dat urcușul se termină și continuăm pe curbă de nivel.

Lui Ilie îi place foarte mult să meargă la munte. Este în elementul lui. În ziua precedentă a plouat și sunt porțiuni scurte în care trebuie să mergem pe lemne sau pietre pentru a nu ne îngloda. Am întâlnit și podețe din lemn spre deliciul copiilor. Toate acestea împreună cu rădăcinile ieșite ale copacilor ne aduc aminte de provocările de la terapia 3C. Ne bucurăm că Ilie se descurcă singur de cele mai multe ori. Pe anumite porțiuni nu l-am mai ținut de mână și s-a descurcat excelent.

Furați de peisaj și de drum ajungem să dăm deodată peste cascadă. Deși am fost la această cascadă de mai multe ori ne-am bucurat ca și cum am fi văzută prima dată. Ne aducem aminte de când am mai fost cu fetele când erau mici și le spuneam povești cu piticii din Alba ca Zăpada care veneau la cascadă. Cascada este ca o recompensă pentru tot efortul de a urca pe munte.

După ce ne-am întors în Bușteni, am pornit spre Bran pentru a ne caza la pensiune. Nu mai fusesem de mult cu Ilie să stăm în altă parte. Ne făceam griji la cum o să reacționeze la un loc nou, el fiind obișnuit cu acasă. Dar ne-a surprins plăcut și a acceptat noua locație fără probleme. După amiază ne-am plimbat un pic prin Bran și seara ne-am reîntâlnit cu toții. Ilie nu a fost afectat de numărul de persoane și s-a simțit bine în compania surorilor și a verișorilor.

Ilie nu-și făcea nevoile decât acasă și extrem de rar în altă parte. După multă muncă am reușit anul trecut să-l obișnuim să facă pipi în natură, la copac sau la tufiș. Știam că nu o să ne fie ușor la pensiune. Dar cu o recompensă puternică (M&M) am reușit să-l convingem să folosească toaleta de la pensiune. Stau și mă gândesc ce ar fi în capul lui: pentru un M&M trebui să fac pipi aici…

A doua zi dimineață am mers să vizităm cu toții Castelul Bran. Am ajuns imediat după începerea programului de vizitare pentru a evita coada de la intrare. Am încercat să-l facem atent la obiectele pe care le-a învățat deja (de exemplu masă, scaun, canapea) și i-am prezentat obiecte noi. A repetat denumirea obiectelor și a i-a plăcut să meargă prin castel, să se uite pe fereastră sau de la balcon.

După amiază am fost la Dinoparc Râșnov. Dinozaurii nu l-au impresionat, dar a învățat să arate dinozaurul și puiul de dinozaur. I-a plăcut să ne plimbăm prin pădure și s-a dat pe toate toboganele. Cum ajungeam la un loc de joacă lua bucuros la rând toate toboganele. S-a distrat pe cinste și a atras și alți copii să de dea pe tobogan.

Apoi am fost să vizită Peștera Valea Cetății care este în apropiere. Se urcă puțin pe un drum prin pădure și ajungem repede la peșteră. Am așteptam puțin până să intrăm. Peștera este amenajată,  foarte frumoasă și cu o acustică excepțională. La un moment dat ghidul oprește iluminatul peșterii pentru câteva secunde și se face liniște. Ilie a stat liniștit de mână cu mine și după un timp a început să mă pipăie cu cealaltă mână să mă simtă că sunt lângă el. După ce am terminat de vizitat peștera ne-am întors la pensiune.

În ziua următoare am plecat devreme la Rezervația de urși Liberty de la Zărnești. Ne-am documentat dinainte despre orele și condițiile de vizitare. Ilie avea deja 5 ani împliniți așa că îndeplinea criteriul de vârstă. Cei mai faini oameni din tot concediu aveam să-i găsim aici. Foarte prietenoși și înțelegători a fost personalul rezervației. Le-am spus de la început că Ilie este cu autism și i-am asigurat că Ilie este în regulă pentru a vizita acest loc. Ne așteptam să nu bage în seamă urșii. Așa face în general cu animalele, nu prezintă interes pentru el.

La începutul turului de vizitare se prezintă un film documentar despre rezervație. Ilie nu avea răbdare să aștepte vizionarea filmului și a început să se agite și să vocifereze. Am început să-l mai plimb pe acolo și să-l fac atent la diverse lucruri din mediul înconjurător. Nu aveam prea mult spațiu de manevră, dar bine că filmul nu a durat prea mult. Apoi am ajuns la urși. S-a uitat spre ei, i-a văzut, a spus ursul și non-verbal ne transmitea că a văzut ursul hai să mergem.

Am ajuns și la puii de urs. S-a uitat la ei și hai să mai mergem. Până când unul din pui s-a băgat în apă și i-am spus: Uite, ursul face baie! S-a oprit și a rămas gură cască la urs. Nu-și mai lua ochii de la el. A început să fluture mâinile de bucurie. Dacă înainte nu știam cu să-l țin pe loc să se uite la urși, acum nu se mai dădea plecat.

După amiază am făcut o plimbare prin Cheile Zărneștilor. Și aici Ilie s-a simțit foarte bine pentru că îi plac plimbările în natură. Dar la întoarcere s-a împiedicat și a făcut un plonjon pe pietrele de pe drum. S-a julit la coate și palme. A început să plângă. I-am spălat mâinile în râu. Apoi mami i-a pus un plasture, moment în care a trecut brusc de la tristețe la bucuria de a avea un plasture. Ulterior, analizând situația, am concluzionat că a reacționat ca un copil tipic. Nu a mai avut tantrumul care apărea ori de câte ori se lovea.

În ultima zi urma să mergem spre Făgăraș și să ne întoarcem pe Transfăgărășan. Primul obiectiv a fost la Mănăstirea Rupestră Șinca Veche. Lui Ilie i s-a îngăduit să meargă în altarul bisericii din stâncă. Acolo a zis îngerașul și s-a rotit în jurul pietrei. Parcă Ilie știa ce are de făcut acolo.

Următoarea oprire a fost la Cetatea Făgărașului. La început pare descurajant vizitarea având în vedere șantierul în care se află. Dar ne-am bucurat să o vizităm. Și de data aceasta ne-a surprins Ilie cu răbdarea de a vizita un muzeu. Bine, nu putem sta prea mult într-un loc, mai avem de lucru la acest capitol, dar este un început bun. De data aceasta ecolalia a fost prezentă aproape pe tot timpul vizitei.

Apoi pe Transfăgărășan ne-am oprit pentru fotografii și mașina nu a mai vrut să pornească. În cele din urmă am chemat o platformă să ne ducă mașina în București. Fratele meu a făcut loc în mașina lui generoasă cu 9 locuri și pentru copiii mei și soției. Nu știam cu o să reacționeze Ilie să se urce în altă mașină. Ilie nu se urca în altă mașină, doar în a noastră. Începusem să lucră la diversificare și a mai mers cu mașina unui terapeut. Dar a fost bucuros să se urce în mașina lui Florin. Chiar și acum își aduce aminte cu plăcere și mai zice: Copiii, haideți în mașina lui Florin! Ulterior, până a fost mașina noastră reparată am mai mers cu taxiul și am mai avut o mașină închiriată trei zile. Așa că am bifat și diversificarea mașinilor.

Chiar dacă am avut evenimentul neplăcut cu mașina, a fost un concediu relaxant în care toată lumea s-a simțit bine. Ne bucurăm că am reușit împreună cu Ilie să vizităm muzee și rezervația de urși. Mai mult, am văzut și progresele sale în urma efortului întregii echipe și o parte din lucrurile la care trebuie să mai lucrăm.