Parcă nu-mi vine a crede că aproape a trecut și anul 2020. Mă uit la anul acesta cum a fost pentru noi. Două lucruri minunate le simt ca fiind cele mai importate: familia noastră a fost împreună mai mult timp și am putut să facem mai multe lucruri împreună și drumețiile pe munte. Înainte de a avea copii obișnuiam să mergem pe munte în concedii, dar după ce au apărut copiii la munte am ajuns mai rar. Mai reușeam aproape o dată pe an să facem o escapadă pe munte de o zi, maxim două.
Cu fetele am început să mergem pe munte după vârsta de doi ani. Trasee ușoare, prin păduri pline de farmecul poveștilor. Mergem la cascada unde mergeau și piticii din Alba ca zăpada. Dacă faci liniște pe lângă freamătul codrilor poți să auzi și cântecul piticilor care merg spre mina de diamante. Am fost și pe poteca regală, pe drumul regal pe unde se plimbau regii și reginele. Am ajuns să vizităm și castelul plin de povestiri. Era așa de frumos că parcă regele și regina erau acolo și gata să ne primească.
Ilie la vârsta de doi ani încă nu era pregătit de munte. Cele mai mari probleme erau cele de alimentație (mânca greu și doar în scaun pentru bebeluși) și de echilibru (se împiedica des, era obișnuit să meargă pe teren plat, nu putea să urce scările). Așa că am mai amânat ieșitul la munte.
Anul acesta am exclus din start concediu la mare datorită pandemiei. Oricum aveam de gând să mergem și la munte cu copiii. Ne-am planificat să ieșim la munte o zi, plecam dimineața devreme și ne întorceam seara. Am evitat în mare măsură trasee care știam că sunt frecventate intens de turiști. Ne-am consultat și cu prieteni care merg pe munte legat de traseele pe care încă nu fusesem.
Prima ieșire am stabilit-o pentru Munții Iezer-Păpușa. Planul era să ajungem pe Vârful Păpușa pornind din apropierea Cabanei Voina. Am ajuns cu bine cu mașina până la cabana Voina și de acolo toți cinci am luat-o la picior spre Cabana Cuca și după ce am trecut de aceasta am început să urcăm mai serios. Noi, sedentari și un pic supraponderali fiind, cu copiii după noi, urcam încetișor. Prima din grup era Irina. Ea mergea înainte și apoi se întorcea înapoi să ne întrebe pe unde este drumul. Apoi urmam eu cu Ilie de mână și eram urmați de Iustina și de Loredana.
Când am ajuns la golul alpin am făcut un popas pentru masă. Este prima dată când l-am văzut pe Ilie să-și ia singur mâncare și să mănânce cu poftă. Foarte plăcut să stai cu familia sub un brad și să iei masa pe munte la firul ierbii. Pe unele hărți această poiană apare cu numele de Poiana Sfântul Ilie.
După acest popas am mai urcat până în Șaua Grădișteanu (2148m). De acolo se vedea Păpușa (2391m), dar eram deja obosiți și după estimarea mea dacă ne încumetam să ajungem până sus, atunci ne-am fi întors pe întuneric. Așa că ne-am mulțumit doar cu această urcare de 972 de metri și ne-am întors pe același drum.
Ilie a mers tot timpul de mână cu mine. Se împiedica frecvent de rădăcinile copacilor ceea ce ducea la plânsete și uneori țipete. La fel se întâmpla când trebuia să schimbăm direcția de mers, de exemplu în serpentine. La coborâre pășea ca și cum ar fi mers pe plat, pășea în gol și nu se uita unde calcă. Acest lucru nu-i era pe placul lui și protesta frecvent. Coborârea a fost foarte grea pentru el. Bine, în general, la munte coborârea este cea mai dificilă. Toate acestea au fost noutăți pentru el și greu de adaptat la ele.
Nu a vrut să facă pipi deloc. El cerea să mergem la baie așa cum era obișnuit. Am încercat în toate felurile (la copac, la tufiș, la firul ierbii) și în toate pozițiile (din picioare, pe vine), cu încurajări, dar fără rezultat. Era clar că se ține. De-abia acasă când a ajuns la baie a reușit să facă pipi. Aveam o nouă provocare: să facem pipi în natură.
După ce am terminat coborârea am mai făcut un popas pentru masă. Apoi, cine era cel mai energic dintre noi? Bineînțeles, Ilie!
Irina ar fi vrut tare mult să ajungă acolo sus pe vârf, mai ales că vârful era în nori. M-a întrebat dacă am fost vreodată în nori. I-am spus că da și atunci i s-a înfiripat dorința de a ajunge în nori. După trei zile, împreună cu Irina, am revenit și am ajuns pe vârf și am avut norocul de a fi nori pe vârf. Bucuria Irinei nu o pot descrie. Atunci, am reușit să facem un traseu mai lung și am prins vederi superbe spre Munții Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraș.
Cu Ilie am reușit să mai facem și alte drumeții de o zi. În continuare am scris succint despre fiecare în parte.
Munții Bucegi: de la Piatra Arsă la Cabana Babele și apoi Crucea Caraiman cu întoarcere pe același traseu. Am ales un traseu cu o diferență de nivel mai mică și cu panta mai mică. Ilie a început să fie mai atent la pietre. Pe porțiunea mai dificilă din apropierea Crucii Caraiman am sărit ca broscuța (cu sprijin de subțiori) și la fiecare Oac! era o veselie foarte mare. Chiar dacă traseul este intens circulat de turiști, există suficient loc pentru distanțare.
Obișnuim să dăm bună ziua celorlalți atunci când suntem pe munte. Fiind multă lume pe acest traseu am dat binețe destul de des. Ilie a prins faza și a început să se amuze. Bine, el se amuză în general când îl imită pe tatăl său, de exemplu: Fetelor! Haideți mai repede!. A început și el să zică Bună ziua! oamenilor pe care îi întâlneam. Tot timpul când mergem undeva și întâlnim oameni le zice Bună ziua! de când îi vede, chiar și de la 100 metri. Inclusiv căruțele de pe stradă sunt salutate.
Munții Buila-Vânturarița: un circuit din Pietreni până pe partea sudică a crestei. Ilie s-a mai obișnuit cu rădăcinile copacilor, i-a plăcut să se urce pe ele. S-a mai supărat la schimbările de direcție și la coborârile mai abrupte. Am avut și un moment de neuitat, atunci când am poposit să mâncăm într-o poieniță, lângă o troiță, la o măsuță cu băncuțe de lemn. Și eram doar noi cinci și o liniște edenică.
I-am dat lui Ilie apă să bea. La a doua încercare, folosind și puterea exemplului, a reușit să facă pipi în natură. Bine, era și plin de apă, că dacă-l pișcam un pic de fund cred că-și dădea drumul.
Munții Cozia: circuit Mănăstirea Stânișoara – Muchia Vlădesii – Cabana Cozia – Muchia Turneanu – Mănăstirea Stânișoara. Deja mult mai bine la urcare, doar la coborâri mai abrupte am avut probleme. Traseul este mai greu, dar încet-încet am trecut fără probleme de urcările dificile. Iar ne-am distrat cu Oac! Oac! la cățăratul pe stânci. A doua zi dimineață Ilie s-a trezit devreme și a spus spontan: Mergem la munte!
Munții Bucegi: de la Piatra Arsă la Cabana Babele și apoi Cabana Omu cu întoarcere pe același traseu. Traseul este ușor fără pante dificile. Ilie s-a descurcat excelent, nu s-a mai împiedicat de pietre, ba chiar le-a căutat să se cațăre pe ele.
Munții Ciucaș: circuit Cheia – Culmea Buzăianu – Culmea Gropșoarele-Zăganu – Cabana Muntele Roșu – Cheia. Un traseu solicitant, cu diferență de nivel 1048 metri. La urcare Ilie s-a descurcat foarte bine. În continuare mai avem probleme la coborârile abrupte. A avut porțiuni în care a mers singur, fără a fi ținut de mână. Am găsit afine spre deliciul fetelor.
Munții Făgăraș: două trasee am parcurs: Cabana Bâlea Lac – Șaua Capra și Cabana Bâlea Cascadă – Cascada Bâlea. Pe primul traseu Ilie a acceptat schimbările de direcție. Se urcă pe serpentine și tot timpul ai mai multe variante de urcat. La un moment dat, la trecerea peste o stâncă o domnișoară l-a întrebat pe Ilie dacă îi dă mâna să-l ajute, iar a răspuns: DA! Ilie de-abia învățase să răspundă cu Da/Nu și nu ne așteptam să facem generalizarea la acest program pe munte. În Șaua Capra am găsit zăpadă spre bucuria copiilor. Inițial voiam să ajungem până pe Vârful Capra, dar din cauza vântului am zis că e mai bine să ne întoarcem și să facem al doilea traseu. Când am ajuns la cascadă am făcut un popas de eugenie după sesiunea foto. Iustina a împărțit pachetele de biscuiți și i-a dat pachetul lui Ilie nedesfăcut. El a încercat să deschidă și pentru că nu putea i-a cerut Irinei care era lângă el: Desfă! A fost un moment wow!: cerere spontană!
În concluzie, mersul pe munte îi place lui Ilie. Este mult mai atent pe unde merge. Chiar dacă avem progrese la partea de coborâre, mai avem de lucrat la pășit atunci când este mai abrupt și să ținem frâna la vale. Coborârile a fost cu tati de mână, iar atunci când panta este mai mare, tati este în față pe post de opritor.
Pentru anul viitor ne dorim să continuăm drumețiile la munte (poate chiar mai multe) și să încercăm statul la cort. Fetele sunt încântate de ideea de a sta la cort.